Vara Împreună 2021 – Informații înscrieri
Școala de Vară – Vara Împreună
28 iunie – 30 iulie 2021
Oratoriul don Bosco, Constanța
DATE GENERALE
- Programul Vara Împreună se adresează copiilor care, în anul școlar 2020-2021, termină clasele I-VII;
- Înscrierea la Vara Împreună este săptămânală. Sunt 5 săptămâni disponibile:
1) 28.06 – 02.07,
2) 05.07 – 09.07,
3) 12.07 – 16.07,
4) 19.07 – 23.07,
5) 26.07 – 30.07.
- Activitățile se vor desfășura:
- de luni până joi, în intervalul orar 08:30-16:30,
- vineri în intervalul orar 08:30-12:00.
- Beneficiarii vor fi împărțiți în grupe, pentru care vor fi desemnați un educator și animatori voluntari. Numărul de copii din fiecare grupă se va stabili în funcție de prevederile legale în vigoare în momentul respectiv. Aceștia participă la program după un orar stabilit, cu activități atât în interior, cât și în aer liber, cu pauze decalate, astfel încât să se asigure o distanțare fizică și socială a copiilor și a personalului /voluntarilor.
- Activitățile vor fi alese și organizate de fiecare educator împreună cu animatorii fiecărei grupe de copii.
ÎNSCRIERI
- Înscrierile se vor face începând cu data de 2 IUNIE, între orele 8:00 și 17:00, PÂNĂ LA COMPLETAREA LOCURILOR DISPONIBILE.
- Copiii care în timpul anului școlar 2020-2021 au venit la Grupurile ADS (Amicii Dominic Savio) și la After School don Bosco, se pot înscrie începând cu 25 mai până pe 28 mai în intervalul orar 08:00-11:00 și 14:00-17:00.
- La înscriere, părintele/reprezentantul legal va avea asupra sa următoarele:
- Fișă de înscriere (2 exemplare);
- Regulament (un exemplar);
- Notă de informare și consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (2 exemplare);
Documentele 1., 2., 3. sunt disponibile pentru descărcare (vezi link: http://bit.ly/docinscvaraimp2021 ). Pentru cei care nu au reușit să le descarce vor fi formulare disponibile la biroul de înscrieri. Părinții vor veni la înscriere cu aceste documente completate și le vor semna la sediul nostru, în fața persoanelor care realizează înscrierea.
4. Copie după CI;
5. Copie după Certificatul de naștere al copilului;
6. Pentru cei care termină clasa I: carnetul de elev vizat pentru anul școlar 2020-2021 și completat de către școală sau adeverință de la școală.
- Notă: În prima zi de activitate, părintele (sau copilul) trebuie să prezinte obligatoriu Declarația pentru monitorizarea sănătății, pe care o va primi la înscriere, completată de către părinte/reprezentant legal și Avizul epidemiologic obținut cu cel mult 3 zile înainte.
Fără aceste documente, copilul nu poate fi primit la activitățile Verii Împreună.
- Copiii care lipsesc cel puțin 3 zile consecutiv vor fi primiți, în următoarea zi la Vara Împreună, DOAR CU AVIZ EPIDEMIOLOGIC (conform prevederilor legale).
TAXA DE ÎNSCRIERE
- Taxa de participare la programul Școala de Vară – „Vara Împreună 2021” este de 140 lei/săptămână (fără catering) pentru un copil.
- În funcție de numărul de săptămâni în care copilul va participa la program, taxa se va achita, la înscriere, pentru minimum 2 săptămâni, după care pentru următoarele săptămâni, taxa se va achita până în ziua de joi, din săptămâna precedentă. Sumele achitate nu se restituie.
- Dacă un copil se înscrie la program pentru 4 săptămâni va beneficia de o reducere de 40 lei, iar dacă se înscrie pentru 5 săptămâni, va beneficia de 80 lei reducere din suma totală ce trebuie achitată.
- Cei care se înscriu la minimum 2 săptămâni, vor primi tricoul Verii Împreună gratis. Cei care se înscriu la o singură săptămână nu vor primi tricoul gratis, dar îl vor putea achiziționa separat cu suma de 30 lei.
PRÂNZ / CATERING
- Copiii pot veni la oratoriu cu prânzul la pachet sau pot să beneficieze de serviciul de catering.
- Serviciul de catering costă 60 lei/săptămână (luni, marți, miercuri, joi). Pentru cei care au optat pentru acest serviciu, plata se face la înscriere integral pentru toată perioada în care copilul participă la activități sau, la înscriere se va achita prima săptămână, după care pentru următoarele săptămâni, serviciul de catering se va achita până în ziua de joi din săptămâna precedentă. Sumele achitate nu se restituie.
- Din motive organizatorice și din cauza epidemiei Covid-19, copiii nu au voie să își comande singuri mâncare și nici nu pot pleca acasă, iar părinții nu pot veni să le aducă prânzul.
MĂSURILE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFECTĂRII CU SARS-COV-2.
- La intrarea în Fundație a educatorilor/ voluntarilor (ora 8:00) va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3°C) de către personalul desemnat.
- La intrare vor fi asigurate materiale de protecție (covorașe dezinfectante, substanțe dezinfectante pentru mâini etc). Fiecare persoană care intră va trebui să aibă mască de protecție.
- Accesul beneficiarilor în cadrul Fundației Giovanni Bosco se va face pe la intrarea principală din str. Mit. Veniamin Costache nr. 66, unde beneficiarii vor fi așteptați de către o persoană desemnată, li se va lua temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3°C). În situația în care temperatura depășește 37,3°C, se va repeta măsurarea după o perioadă de timp cuprinsă între 2 și 5 minute. În cazul în care temperatura depășește 37,3°C și după cea de-a doua măsurare, copilul va fi încredințat părinților și va fi îndrumat către medicul de familie sau către cea mai apropiată unitate spitalicească.
- Beneficiarul se va dezinfecta pe picioare călcând cu ambele picioare pe un covoraș îmbibat în soluție dezinfectantă, timp în care se dezinfectează și pe mâini, apoi va fi preluat și coordonat în deplasare de către un membru al organizatorului, respectând distanțarea fizică, spre sala de activitate/ laborator desemnată, aerisită, igienizată, dezinfectată, cu bănci așezate astfel încât să se asigure distanțarea fizică.
- Deplasarea în Fundație se va realiza pe un traseu bine definit, delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.
ALTE INFORMAȚII UTILE:
- Secretariat Vara Împreună: cartier Viile Noi, str. Veniamin Costache, nr. 66, telefon: 0770 931125;
- Site-ul oficial: http://constanta.donbosco.ro
- Facebook: donboscoct (Oratoriul Don Bosco Constanța)
- Instagram: donbosco_ct (Oratoriul Don Bosco Constanța)