Internat social

 

Internatul social oferă găzduire liceenilor proveniți din localități limitrofe ale Constanței. Acești tineri provin din familii ai căror părinți nu își permit să susțină din punct de vedere financiar costurile unei chirii sau a navetei acestora.  În acest mod, Fundația „Giovanni Bosco” susține lupta împotriva absenteismului și al abandonului școlar, ajutând în mod activ familiile cu posibilități materiale reduse. Internatul reprezintă o alternativă viabilă, ce oferă sericii sociale și educative. Avantajul acestui tip de centru rezidențial constă în faptul că tinerii au parte de o gamă de servicii, fără a-i scoate însă din mediul lor familial și social.

În cadrul Internatului Social, tinerilor li se oferă condiții optime pentru o dezvoltare armonioasă. Ei beneficiază de suport în dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală și se pune accent pe păstrarea legăturilor familiale, respectiv pe relația copil-părinte.

Tinerii sunt găzduiți în cursul săptămânii, asigurându-li-se tot necesarul (cazare, masă, asistență), urmând ca weekend-ul să îl petreacă acasă, în familie. În timpul liber, ei pot fi implicați în activități specifice ale Oratoriului.